vineri, 17 august 2012

Despre si prin Romania...

    Am plecat la rasaritul soarelui sa intalnesc tara, pamantul si vazduhul ce m-au sustinut in pantecul mamei mele si care mi-au daruit viata in fiecare zi de mai apoi. Am plecat pe drumul pasilor, am plecat intr-o calatorie a trupului pasind peste strabuna gheea, prin Dacia de odinioara, dar am urmat si drumul din sufletul si mintea mea!
    Asteptarile erau mari, entuziasmul de asemenea si trairile au fost pe masura.
    In calea mea am intalnit o tara frumoasa, o tara ce-mi trezea lacrimile la viata, dar o tara locuita de oameni nerecunoscatori si nepasatori. Acest popor minunat deunazi, astazi dezamageste continuu spiritul si numele acestui loc strabun pe care stramosii l-au aparat si iubit cu pretul vietii lor.
    Mizeria de pe marginea drumurilor, din mijlocul campurilor si de pretutindeni reliefeaza cu tarie ignoranta, indiferenta si lipsa de educatie a cetatenilor acestei tari. Jaful, paragina si distrugerea se intalneau mai la tot pasul. In comuna Manastirea am fost profund afectat sa vad un fost conac al regelui Mihai distrus si jefuit, in loc sa fie muzeu si obiectiv turistic. Pe campuri am observat cu durere canale de irigatii, ecluze si fantani parasite si distruse. Fier betonul furat din betoane, ecluzele metalice furate, gardurile de siguranta de pe poduri distruse si furate, asta e ce poti vedea daca mergi mai aproape. Raul nu se opreste aici si nici nu va puteti imagina cum arata ROMANIA VAZUTA DE LA UN PAS! Pe masura ce ma apropiam de litoral si de drumurile mai circulate pe marginea drumurilor si nu numai, apareau mai multe cruci si mai multe gunoaie. E drept ca nici cosuri de gunoi nu am vazut puse pe marginea drumului! Nu degeaba suntem vazuti in felul in care suntem vazuti in Europa si in lume. Voi incerca sa reliefez asta si in fotografii, pana acum nu am facut-o, dar am ajuns la concluzia ca trebuie sa vedem si asta. Poate unii se vor simti si ii vor "ajuta" si pe restul sa devina oameni!
    Imi dau seama ca explozia demografica si tehnologica s-a transformat dintr-un razboi pentru resurse si suprematie, intr-un razboi pentru bunul simt si pentru viata pe Terra!  In aceasta goana nebuna dupa vant, oamenii au uitat si pierdut moralitatea si bunul simt. Au rasturnat sistemele axiologice si acum BANUL a devenit singura valoare demna de efort! Si nu ma refer la "Banul Manta"... :) Oare viata nu mai are valoare, oare natura care ne hraneste merita sa fie distrusa??? Asta intelegem noi prin...: "ne iubim parintii"??? Distrugem Natura Mama si apoi ne plangem ca au aparut nenumarate boli.
    Oameni Buni, nu uitati! Exteriorul este o proiectie a Interiorului si viceversa. Noi suntem si actionam ca si cancerul pentru aceasta planeta mama, in a carui corp traim si implicit si noi dezvoltam, proiectam cancerul in noi! Sunt doar consecintele actiunilor si mentalitatii noastre!
    Am intalnit si oameni care au apreciat ceea ce eu fac, am intalnit si oameni care nu au inteles si acceptat sarcina mea, dar am avut sansa sa intalnesc si oameni care m-au ajutat si ma ajuta. Asta imi aminteste atat de o povestire biblica, cat si de istorisirea unui profesor din facultate care la un seminar s-a trezit doar cu doi studenti, eu si cu Dan, un prieten care statea in cartier cu mine si cu care ramasesem la cursuri, din greseala! :) Da, pentru cativa oameni buni este necesar sa salvam un popor. Acei oameni au educatia, bagajul genetic si spiritual corect si il pot promova mai departe daca sunt lasati, sprijiniti si incurajati sa o faca.
    De asemenea, de multe ori, fara sa vreau, am spus: "Romania este o tara superba, pacat ca-i locuita!" :)
   
    Din multii oameni cu care am incercat sa stau de vorba, am constat ca sunt extrem de putini, care sunt interesati de sanatatea lor. E mai profitabil pentru farmacie si spital sa combata decat sa previna si, de asemenea, este mai profitabil pentru guverne sa ne trateze si sa ne imputineze decat sa ne educe! Ma doare cand realizez ca cei care nu sunt interesati de propria sanatate, nu sunt interesati nici de sanatatea tarii si a lumii in care traiesc! Actioneaza exact ca un virus, ca un cancer. Iau tot ce pot, profita din orice si nu ofera mai nimic. Se ingrasa, se imbolnavesc si pe urma din nou cheltuiesc resursele planetei ca sa se vindece sau sa revina la normal. Vi se pare normal???
    Interesant ca, mereu, omul apreciaza ce a avut, dupa ce pierde. Asa este si cu sanatatea si cu tara si cu planeta... etc.  Totul conform zicalei: "Bolnavul are nevoie de medic! "Dar de ce nu merge si omul sanatos la medic SA-L EDUCE PE MEDIC, conform cererii si ofertei? Sa-i ceara sfaturi cand este sanatos si sa insiste pana cand medicii o sa invete si o sa predea PROFILAXIA!!!
    In Constanta am intrat intr-o piata unde am intalnit un om din Bihor ce vindea remedii naturale din productia proprie. La inceput am fost sceptic si am analizat prezenta sa. In cele din urma am constatat ca era un ardelean dintr-o bucata, un om sincer si deschis. Am povestit impreuna mai bine de o ora si am aflat cu durere ca in acea piata NU MAI EXISTA NICIUN PRODUCATOR, toti sunt comercianti mincinosi, care scriu pe rosii " de gradina" si ele sunt din en-gros! Sa cerem mereu fructe si legume de gradina si sa cerem sa vedem certificatul de producator al persoanei care vinde, dar suntem prea grabiti si indiferenti cu sanatatea noastra si a mediului in care existam. Am cumparat lapte de la dozator si am observat ca era o treime apa de la robinet. Am aflat cum se falsifica mierea cu diverse "prafuri" de pe la bulgari si altele care inca o data mi-au demonstrat ca NU MAI EXISTA NICIUN DUMNEZEU IN MENTALITATEA OAMENILOR, CI SINGURUL LOR IDOL A RAMAS BANUL!  Sa nu ne facem chip cioplit si sa nu ne inchinam la idoli! Da, e corect, banul este doar o iluzorie si necioplita forta la care noi ne inchinam in fiecare clipa!
    Totul pentru profit... Nu stiu ce se va intampla cu noi cand altii vor profita de noi! Sunt curios ce spunem atunci? Oare o sa ne amintim dorinta noastra continua de a profita? Oare o sa intelegem ca ce oferim, aceea primim? Oare o sa ne amintim ca ce cerem prin gandurile, sentimentele, vorbele, faptele si atitudiunea noastra, aceea primim mereu? Oare o sa intelegem ca primim ceea ce suntem si nu ceea ce am vrea?
    Lenea, comoditatea, nepasarea, ignoranta, egoismul, fac si ele rau indirect. Daca nu faci ceva, nu inseamna ca nu poti fi responsabil de raul ce a proliferat prin nepasarea, lasitatea, indiferenta si egoismul tau! Nu te poti scuza ca nu stiai, cand de fapt nici nu vroiai sa stii, pentru ca asta ar fi presupus responsabilitate si responsabilitatea ar fi presupus un efort si o atitudine!
      Romani, treziti-va din somnul cel de moarte!!!
    "A STI SI A NU ACTIONA ESTE SUPREMA LASITATE!!!" - Lao Tse
   
   
   
   
   

Un comentariu:

  1. Buna ziua,

    Am citit cu interes articolul dumneavoastra si subscriu acestor idei, cred ca voi mai petrece cateva ore pe acest blog, insa as avea o mica rugaminte la dumneavoastra: de cele mai multe ori discreditez din start orice text citit online pentru graba cu care limba romana aluneca sub cateva greseli banale si comune. Iar ca sa citesc tot acest articol si sa ajung la ultimul rand sa citest "a stii" in loc de "a sti" mi-a fost destul de greu sa ma abtin sa nu inchid imediat pagina. As aprecia enorm daca v-ati face putin, foarte putin timp, sa revizuiti acest text, "ca si un cancer" sau "ca si un virus" ("ca si" trebuie folosit doar atunci cand impreuna cu prima silaba a cuvantului ce urmeaza se produce o cacofonie, altfel nu are rost si este eronat, intr-un surplus de elocventa). Admir rabdarea si pasiunea cu care scrieti, iar experienta dumneavoastra nu poate decat sa imi confirme si intareasca o proaspata credinta in puterea naturii, pe care vreau sa o cunosc si respect asa cum i se cuvine. Mi-ar fi placut mult sa trimit acest articol tatalui meu, care se lasa greu convertit si este inca prada fidela a solutiilor rapide cu efecte ucigatoare pe termen lung, dar nu pot sa i-l trimit acum, pentru ca si cu el ma lupt in a explica folosirea corecta a limbii romane, la care, la fel ca la relieful si bogatiile naturale ale tarii noastre, ar trebui sa tinem la fel de mult.

    Va multumesc pentru atentie.

    RăspundețiȘtergere