Povestea unui Razboinic...

     Cu multe secole in urma, in timpul Regatelor Combatante, pribegea prin China un razboinic tanar, puternic, mandru si bun. Isi zicea Tien Sun Mo. Parintii nu si-i cunostea, dar fusese infiat de Cer si Pamant. Sabia si sufletul sau slujeau fara pretentii celor neajutorati. Faptele sale devenisera cunoscute inclusiv Imparatului Qing.
    Intr-o buna zi, pasii sai il dusera in fata unui surdomut care plangea si avea ceva scris pe o bucata de hartie de orez. Sun Mo nu stia sa citeasca, dar acum ar fi vrut. Arta scrimei ii rapise tot timpul... Cartea nu era ceva important pentru un razboinic. Abilitatile de spadasin, onoarea si virtutile razboinicului erau suficiente. Trecu mai departe simtindu-se pentru prima data neputincios. Mergea, dar durerea neputintei ii strapungea inima si legenda sa... Drumul sau ii scoase in fata ochilor o scoala, o scoala de caligrafie. Se opri brusc, luminat si bucuros. Intra mandru in scoala si prezentandu-se spuse ca ar vrea sa-l intalneasca pe Marele Maestru al scolii. Ucenicul il pofti si il duse la maestru. Se trezi in fata unui batranel simplu si modest, care asezat intr-o pace de neclintit deja ii scria numele pe o panza alba de matase. Sun Mo se prezenta, dar maestrul ii facu semn sa astepte. In cateva clipe termina si apoi calm si meticulos aseza pensula... Se ridica sprinten si zambitor intrebandu-l pe razboinic:
    -- Ce te aduce la mine, eroule? Eu nu sunt decat un biet invatator... Nu stiu sa manuiesc decat condeiul.
    Trezit parca dintr-o visare, Sun Mo zambi si, aratand spre sabia sa, ii raspunse maestrului:
    -- De cand ma stiu manuiesc sabia si vestea faptelor mele a ajuns pana la Imparatul Qing. Nu m-am alaturat niciunei armate. Am ajutat multi oameni, dar de curand am intalnit un om pe care nu am fost capabil sa-l ajut... Era surdomut si plangea... Avea ceva scris, dar eu nu stiu sa citesc. Invata-ma sa scriu si sa citesc! Voi face tot ce-mi ceri.
    Maestrul il privi cateva secunde, apoi grai calm si grav:
    -- Sabia este ca si Invatatura. Au doua taisuri si doua fete. Depinde mereu de omul din spatele lor...
    -- Ce vrei sa spui? intreba Tien Mo.
    -- Sabia poate salva, dar si ucide. Sabia este purtata de cei puternici, dar si de cei slabi. Sabia este iubita atat de cei intelepti, cat si de cei nerozi. La fel si cu invatatura.
       Singura care poate doar salva, singura care da putere si invatatului si nerodului, singura care este purtata si cautata de toti este DRAGOSTEA (Iubirea)!  Dragostea este invatatura perfecta!
    -- Mmm.....
    -- Invata sa folosesti Sabia si Invatatura ca sa aperi, sa hranesti si sa daruiesti DRAGOSTEA. Atunci si teama si durerea vor disparea, atunci si razboiul si ignoranta vor disparea. Dar tine minte: Fara Invatatura va fi greu sa pastrezi Iubirea, fara Iubire va fi greu sa pastrezi Sabia Dreptatii, iar fara Sabie si Iubire, Invatatura devine instrumentul Intunericului.
    Tien Mo a inteles vorbele ce-i ridicasera parul si ramase sa studieze cu Marele Maestru. Mare i-a fost mirarea cand a aflat ca Marele Maestru era de asemenea si ultimul descendent al unei renumite scoli de scrima... Dupa ani de studiu, "plecarea" maestrului l-a determinat sa-si reia pelerinajul. De data aceasta avea de luptat, dar mai mult avea de daruit... Conflictele din jurul sau s-au stins... Nu mai gasea pe nimeni sa apere, nu mai era nimeni pentru care sa lupte... Cei ce auzeau ca vine Tien Mo ori fugeau, ori ii cereau sa-i devina discipoli. Cu acelasi zambet cald pasea senin si hotarat catre toti.